ACSS Sportul Studențesc – Venus 1914: alb-negru contra negru-alb și niște socoteli rămase din 1939
Duminică, 20 septembrie 2026, de la ora 18:00, Sportul Studențesc joacă din nou în Tei. În mod normal, aici ar urma clasamentul, forma celor două echipe și inevitabila observație că „mingea e rotundă”, o informație care rezistă eroic în avancronici de câteva generații. Numai că adversara se numește AFC Venus 1914 București, iar când pe aceeași foaie de joc apar Sportul Studențesc și Venus e greu să te porți ca și cum cele două echipe s-ar fi cunoscut săptămâna trecută pe grupul de WhatsApp al Ligii a V-a.
Programul Asociației Municipale de Fotbal București așază meciul în etapa a treia a Ligii 5 București, pe terenul Mutu din Tei. Pentru clasament sunt trei puncte și nimic mai mult. În spatele celor trei puncte sunt însă câteva zeci bune de ani de fotbal bucureștean, întâlniri în prima divizie, meciuri de Cupă, jucători care au trecut prin ambele cluburi și, ca să complice definitiv chestiunea cromatică, două echipe care au făcut istorie în alb și negru.
Noi, din fericire, nu avem nicio dilemă în privința alb-negrului pentru care mergem la Tei.
Venus, „negrii din Splai” și un București cu altă hartă a fotbalului
Venus își revendică originile în 1914, în timp ce alte surse istorice plasează organizarea și afilierea clubului în 1915. Eurosport, într-o amplă retrospectivă despre Venus București, pornește povestea din 1914, iar RomanianSoccer consemnează 1915. După mai bine de un secol, n-o să constituim noi comisia care stabilește dacă tortul aniversar trebuie să aibă o lumânare în plus sau în minus. Important este că Venus a devenit una dintre marile forțe ale fotbalului românesc interbelic.
Alb-negrilor li se spunea „negrii din Splai”, iar clubul aparținea unui București pe care astăzi îl mai recompunem din fotografii, ziare vechi și povești. Buzești, Grivița, Splaiul, arena din apropierea actualei Opere – era o geografie fotbalistică foarte diferită de cea pe care o știm acum. Venus nu era o apariție pitorească în decor, ci unul dintre cluburile care dictau ritmul campionatului.
Palmaresul spune destul. Există șapte titluri de campioană asupra cărora sursele istorice comparate sunt de acord, iar al optulea, cel din 1921, continuă să producă discuții între oamenii suficient de curajoși încât să descâlcească formulele competiționale de acum un secol. RomanianSoccer publică lista campioanelor, iar RSSSF reconstituie complicatul sezon 1920–1921. Noi putem trăi liniștiți și cu formularea mai simplă: Venus a fost una dintre marile echipe ale României interbelice. Fără să chemăm notarul pentru titlul opt.
Când un club trimitea jumătate de echipă națională pe teren
Numele din loturile Venusului explică și ele dimensiunea echipei: Mircea David, Iuliu Bodola, frații Vâlcov, Gheorghe Albu, Lazăr Sfera, Alfred Eisenbeisser, Traian Iordache, Silviu Ploeșteanu. Nu sunt nume adăugate retrospectiv ca să dea greutate unei povești, ci jucători care au făcut parte din fotbalul mare al epocii și care au dus tricoul Venusului până în echipa națională.
La România – Iugoslavia 1–0, în mai 1939, șase titulari români proveneau de la Venus: Sfera, Eisenbeisser, Demetrovici, Orza, Ploeșteanu și Bodola. Câteva zile mai târziu, România învingea Letonia cu 4–0 chiar pe stadionul Venus, iar Bodola marca de două ori. Arhiva partidelor naționalei din acea perioadă poate fi urmărită pe RSSSF.
Șase titulari de la același club. Astăzi, o asemenea situație ar asigura probabil o săptămână întreagă de emisiuni, zece grafice tactice, douăzeci de breaking-news-uri și inevitabila anchetă privind „cine controlează naționala”. În 1939, au făcut ceva considerabil mai simplu: au intrat pe teren.
Pe banca Venusului a trecut și Francisc Platko, fost portar și antrenor al Barcelonei. FC Barcelona îi păstrează profilul în arhiva oficială. Nu rezultă de aici că Venus era „Barcelona României”. Din fericire, istoria adevărată este suficient de bună și fără comparații fabricate pentru motoarele de căutare.
Europa, înainte să apară coeficientul UEFA și calculatorul de buzunar
Venus a participat la Cupa Mitropa în 1937, 1939 și 1940, una dintre competițiile europene importante ale vremii. În 1939 a învins Bologna cu 1–0 la București, rezultat care arată splendid și aproape că te îndeamnă să închizi aici paragraful. Numai că returul s-a terminat 5–0 pentru italieni, iar arhivele au obiceiul profund neplăcut de a păstra și partea care strică povestea.
Întreaga confruntare poate fi consultată în arhiva RSSSF a Cupei Mitropa 1939. Nu era Champions League, fiindcă Champions League nu exista, și nici nu este nevoie să redenumim retrospectiv fiecare competiție veche pentru ca cititorul din 2026 să fie impresionat. Mitropa avea propriul prestigiu. Se descurcă și fără departament de marketing postum.
Partea care ne place: Sportul chiar o bătea pe Venus
Sportul Studențesc și Venus nu sunt două istorii pe care le-am apropiat noi acum pentru că dau bine într-o avancronică. Au jucat unul împotriva celuilalt și au făcut-o la nivelul cel mai înalt al fotbalului românesc. Pe 9 aprilie 1939, Venus – Sportul s-a terminat 2–2. Pe 3 decembrie 1939, Sportul a câștigat cu 3–2, iar pe 6 iunie 1940 a câștigat din nou, 2–1.
Aici vine detaliul care merită savurat puțin: Venus a devenit campioana României în sezonul 1939–1940, dar Sportul a învins-o în ambele meciuri de campionat. Adică am bătut campioana de două ori și apoi am privit-o cum ia titlul.
Există ceva foarte Sportul Studențesc în toată povestea asta. Să faci meciuri extraordinare cu cea mai bună echipă și să lași clasamentul general să-și rezolve separat problemele pare aproape o tradiție de familie. Suporterii care au stat suficient în Regie știu fenomenul: exact când te-ai convins că echipa poate orice, fotbalul îți oferă ocazia să-ți perfecționezi răbdarea.
Venus și-a recuperat însă partea ei de satisfacție în Cupa României. La 28 aprilie 1940, în semifinală, a învins Sportul cu 4–2. Așadar, relațiile erau civilizate: noi le luam punctele în campionat, ei ne eliminau din Cupă. Bucureșteni bine crescuți.
O finală a Sportului, pe stadionul Venus
Istoriile celor două cluburi se mai ating într-un loc foarte frumos. Pe 9 iulie 1939, Sportul Studențesc juca finala Cupei României împotriva Rapidului chiar pe stadionul Venus. Rapid a câștigat 2–0, prin două goluri ale lui Baratky, iar arhiva Cupei României 1938–1939 este, din păcate, foarte fermă în privința rezultatului.
Mi-ar fi fost mult mai convenabil pentru construcția articolului ca Sportul să fi câștigat finala. Arhivele nu dau însă semne că ar fi dispuse să coopereze editorial.
Arena Venusului se afla în zona actualului parc de lângă Opera Națională și a continuat să fie folosită după dispariția clubului istoric, sub numele ICAS. Stadionul a dispărut la începutul anilor '50, iar Gazeta Sporturilor a publicat un reportaj despre urmele vechii arene. Este una dintre poveștile acelea care te fac să privești Bucureștiul puțin diferit: uneori trecem zilnic pe lângă locuri în care s-au jucat finale și habar n-avem.
Un portar care leagă Sportul, Venus și primul Campionat Mondial
Poate cea mai frumoasă legătură umană dintre cele două cluburi este Ion „Jean” Lăpușneanu. A jucat la Venus, a trecut pe la Sportul în sezonul 1929–1930, apoi s-a întors la Venus, cu care a devenit campion. A participat și la Campionatul Mondial din 1930, primul din istorie, iar în momentul turneului din Uruguay era jucătorul Sportului Studențesc. Cariera lui Lăpușneanu este păstrată în arhiva RomanianSoccer.
Mai este și Bondoc Ionescu-Crum, trecut prin ambele cluburi și participant la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936, la săritura în lungime. Olympedia îi păstrează profilul. Astăzi am construi probabil în jurul lui un concept complet de „sportiv multidisciplinar”. În anii '30, omul pur și simplu făcea sport și, aparent, îi rămânea timp și pentru fotbal.
Tocmai asemenea povești explică de ce trecutul Sportului nu încape numai într-un tabel. De la oamenii aceștia până la generațiile mai apropiate de noi există un fir pe care actuala echipă încearcă să-l lege din nou. Când pe lângă tricourile alb-negre apar iar suporteri, meciuri și oameni ai vechiului Sportul, istoria încetează să mai fie doar o fotografie într-un sertar.
Venus dispare, numele revine
Povestea Venusului istoric se complică după război, odată cu reorganizarea sportului românesc sub noul regim. Echipa apare în Divizia B în 1946–1947, sursele consemnează apoi asocierea cu Uzinele Comunale București și denumirea Venus UCB, iar clubul coboară în sistemul competițional înainte de dispariția de la sfârșitul anilor '40. Stadionul, în schimb, continuă să funcționeze o perioadă.
Este mai comod să spui că într-o zi au venit comuniștii, au închis clubul, au dărâmat stadionul și gata. Numai că istoria are prostul obicei de a fi mai complicată decât postările de Facebook. Transformarea a fost un proces, iar arena a supraviețuit echipei. Uneori adevărul are nevoie de un paragraf întreg acolo unde legenda se descurcă excelent cu șapte cuvinte.
În 2014, numele Venus a revenit în fotbal printr-un proiect construit în jurul lui Robert Iulian Țicleanu și al unor urmași ai foștilor jucători. Gazeta Sporturilor relata chiar atunci despre relansarea Venusului. Actualul AFC Venus 1914 cultivă și revendică tradiția clubului interbelic; în schimb, documentele publice consultate nu sunt suficiente pentru a declara, fără alte acte, o continuitate juridică neîntreruptă din perioada interbelică până astăzi. Memoria e limpede. Dosarul juridic ar cere ceva mai multă hârtie.
Și mai există o coincidență pe care fotbalul pare s-o fi pregătit cu multă răbdare. În 2024, Venus a disputat două meciuri din Fenix Trophy chiar în Regie. În 1939, Sportul juca finala Cupei pe stadionul Venus; optzeci și cinci de ani mai târziu, Venus ajungea pe terenul asociat cu Sportul. Schimbul de vizite a durat puțin, dar bunele maniere au fost, în cele din urmă, respectate.
De la 1939 înapoi la Tei
Acum putem închide arhivele, pentru că duminică nu joacă Bodola, Mircea David sau Lăpușneanu, iar victoria Sportului cu 3–2 din decembrie 1939 nu se reportează. Am verificat. Regulamentul rămâne insensibil la tradiție.
Sportul a început actualul campionat cu două victorii, iar cea mai recentă a fost acel 0–12 cu Fulgerul, meci despre care am povestit deja aici, pe Sportul Studențesc Redivivus. Un 12–0 arată foarte frumos și pe tabelă, și în titlu, și în amintire, dar cel mai sănătos este să-l lăsăm unde îi este locul: în meciul cu Fulgerul. Fotbalul are prostul obicei de a nu acorda goluri bonus în etapa următoare.
Înainte fusese și seara de Cupă cu Progresul 2005, pierdută cu 1–3, despre care am scris aici. În doar câteva zile, noul Sportul ne-a oferit deja o mostră destul de completă din meseria de suporter: bucurie, nemulțumire, calcule, speranță și inevitabilul „dacă intra aia...”. Unele tradiții se refac surprinzător de repede. mai ales când e vorba de Gașca Nebună.
Venus vine după o înfrângere cu 1–6 în fața Electrica București și o victorie cu 4–3 împotriva CS Universitar A.S.E. București. Cinci goluri marcate și nouă primite după două etape nu ne permit să elaborăm un tratat despre filosofia tactică a adversarului și nici nu este nevoie să ne prefacem că putem. Ne spun doar că Venus a răspuns unui debut greu printr-o victorie și că duminică va trebui să jucăm meciul înainte să trecem punctele în clasament. O formalitate neplăcută pe care fotbalul încă insistă s-o păstreze.
Alb-negru contra negru-alb
Așadar, duminică avem un meci de Liga a V-a. Afirmația este perfect adevărată și, în același timp, spune mult prea puțin. Sportul și Venus s-au întâlnit în prima divizie, s-au întâlnit în Cupa României, Sportul a bătut de două ori campioana Venus într-un singur sezon, a jucat o finală de Cupă pe stadionul ei, au existat jucători care au purtat ambele tricouri, iar după zeci de ani Venus a ajuns să joace în Regie.
Nu avem nevoie să botezăm partida de duminică „derby secular”, „rivalitate legendară” sau altă formulă care arată excelent scrisă cu majuscule și trei semne de exclamare. Istoria reală este deja suficient de bună și, în plus, are marele avantaj că s-a întâmplat.
Pe 20 septembrie, de la ora 18:00, oamenii din fotografiile alb-negru nu ne pot ajuta cu nimic la clasament. Pot însă să ne explice de ce ni se pare absolut firesc să mergem într-o duminică până la Tei pentru un meci de Liga a V-a și să avem senzația că ducem cu noi ceva mult mai vechi decât campionatul început acum câteva săptămâni.
Vor fi pe teren două echipe în alb și negru, două nume vechi ale Bucureștiului și trei puncte foarte actuale.
În privința alb-negrului pentru care batem drumul până la stadionul din Tei, din fericire, n-avem nevoie de arhive.


_tackling_Vasile_Naciu_(Juventus_Bucharest),_Oct_1938%20(2).png)

Comentarii
Trimiteți un comentariu