Ion „Brini” Munteanu II - Sportul Studențesc

 Fundașul care dădea goluri, îl păzea pe Hagi și se temea că Dinamo îl lasă fără carnet!

281 de meciuri, 30 de goluri în Divizia A, 23 de selecții la națională și o seară europeană de neuitat. Povestea lui Ion „Brini” Munteanu II, fundașul stânga al Sportului Studențesc care a demonstrat că și apărătorii pot scrie istorie. Uneori, chiar pe tabela de marcaj!

La Sportul Studențesc au existat atacanți care înscriau, mijlocași care construiau și fundași care își vedeau de treabă. Numai că Ion Munteanu II, zis „Brini”, nu prea respecta această împărțire administrativă a muncii. Dacă tot ajungea în apropierea porții adverse, i se părea nepoliticos să plece fără să încerce să marcheze. Era fundaș stânga, dar unul cu 30 de goluri în Divizia A, performanță pentru care destui atacanți ar fi fost dispuși să-și treacă postul în CV cu litere mai mici.

A jucat într-o generație în care Regia avea fotbaliști cu nume mari, caractere puternice și un talent aproape ofensator pentru adversari. Hagi, Mircea Sandu, Gino Iorgulescu, Paul Cazan, Marcel Coraș, Constantin Pană, Aurel Țicleanu. Iar printre ei, pe flancul stâng, Brini. N-a fost cel mai mediatizat, nici cel mai răsfățat de cronici, dar a fost unul dintre oamenii fără de care povestea Sportului din anii '80 ar fi arătat altfel.

De la Autobuzul la Sportul. Un fundaș care nu venise în Regie pentru plimbare!

Ion Munteanu s-a născut la 7 iunie 1955. A început fotbalul la centrul Steaua „23 August”, apoi a crescut sportiv la Autobuzul București, înainte de a ajunge la Sportul Studențesc. Debutul în Divizia A s-a produs pe 22 aprilie 1979, într-un meci pierdut cu 0–1 în deplasare, împotriva Jiului Petroșani. Nu tocmai o intrare triumfală, dar fotbalul nu oferă tuturor covor roșu la debut. Uneori îți dă un adversar incomod, o înfrângere și explicația că mai ai de muncit.

În numai câteva luni, Munteanu avea să joace într-o finală a Cupei României. La 1 iulie 1979, Sportul întâlnea Steaua pe stadionul „23 August”. Alb-negrii au pierdut cu 0–3, însă participarea la finală confirma că echipa începea să se apropie de marea performanță. În 1980, Sportul avea să cucerească Cupa Balcanică, într-o perioadă în care adversarii începeau să descopere că studenții din Regie nu se prezentau la competiții doar pentru a face act de prezență.

Fundaș stânga, 30 de goluri. Brini avea alte socoteli!

În statistica publicată de RomanianSoccer, Ion Munteanu figurează cu 281 de partide și 30 de goluri în primul eșalon. Cifra este remarcabilă pentru un apărător. În sezonul 1983–1984 a înscris de șapte ori, iar în ediția următoare a adăugat alte cinci goluri. Să ne înțelegem: omul nu era un atacant deghizat în fundaș. Era un apărător care își cunoștea meseria, dar care știa că mingea nu trebuie trimisă obligatoriu înapoi doar fiindcă pe foaia de joc scria „fundaș”.

Sportul avea nevoie de asemenea jucători. Echipa nu construia fotbalul doar în jurul vedetelor din față, ci pe contribuția întregului unsprezece. Așa se explică și ascensiunea din acei ani: locul trei în 1983, din nou locul trei în 1985, apoi vicecampioana României în 1986, cu 87 de goluri înscrise. Optzeci și șapte! Într-un campionat în care unele echipe păreau să considere trecerea centrului terenului o aventură administrativă, Sportul ataca fără să ceară aprobare. Iar Brini participa la spectacol.

Hagi, puștiul genial care îi scotea peri albi lui Munteanu!

Una dintre cele mai savuroase amintiri despre Ion Munteanu îl are în centrul atenției pe tânărul Gheorghe Hagi. Când Hagi a ajuns la Sportul, în 1983, avea 18 ani și un talent extraordinar. Exista însă o mică problemă: nu manifesta același entuziasm pentru faza defensivă. Iar în spatele lui juca Brini, care avea de păzit toată partea stângă, în timp ce viitorul Rege își vedea liniștit de împărăția lui fotbalistică.

Paul Cazan avea să povestească, într-o mărturie relatată de Digi Sport, cât de exasperat ajunsese Munteanu fiindcă tânărul Hagi nu cobora să-l ajute. Brini ajungea să se plângă la pauză, după ce alergase pentru doi. Au intervenit Mircea Sandu și Gino Iorgulescu, cerându-le colegilor să aibă răbdare cu puștiul. Văzuseră în el ceva special și, până la urmă, au avut dreptate. Colegii au acceptat să alerge mai mult pentru Hagi, fiindcă Hagi putea decide meciurile.

Brini a fost unul dintre oamenii care au suportat, la propriu, costurile defensive ale genialității lui Hagi. Și, dacă viitorul Rege a avut parte de gardă de corp, Munteanu a făcut parte din dispozitivul de protecție. Fără spor de periculozitate și fără să i se deconteze kilometrii suplimentari!

Despre această generație am povestit și în portretul lui Mircea Sandu, precum și în articolul dedicat lui Gino Iorgulescu.

1984. Sportul învinge Inter Milano. Brini este acolo!

Pe 20 septembrie 1984, Sportul Studențesc a întâlnit Inter Milano în Cupa UEFA. Italienii veneau cu fotbaliști celebri și cu experiența unei mari echipe europene. Alb-negrii veneau cu ambiția de a demonstra că faima adversarului nu înscrie automat goluri. Sportul a câștigat cu 1–0, prin reușita lui Mircea Sandu din minutul 84, iar Munteanu făcea parte din apărarea care rezistase atacurilor italienilor.

Returul, pierdut cu 0–2 la Milano, a adus eliminarea, dar victoria de la București a intrat definitiv în istoria clubului. Pentru generația aceea, asemenea seri nu erau accidente fericite. Erau dovada că Sportul putea sta față în față cu adversari celebri fără să simtă nevoia să le ceară autografe înainte de meci.

Dinamo – Sportul 0–5. Cinci goluri în Groapă și Brini se temea că rămâne fără carnet!

31 mai 1986. Stadionul Dinamo, Șoseaua Ștefan cel Mare. Sportul Studențesc a administrat gazdelor un 5–0 care a intrat direct în istoria campionatului. Hagi a înscris de două ori, Marian, Bozeșan și Tudorel Cristea au completat dezastrul dinamovist. Brini Munteanu a fost titular în apărarea alb-negrilor. Dinamo, echipa Ministerului de Interne, primise cinci goluri acasă. O asemenea contravenție fotbalistică nu avea nevoie de proces-verbal. Tabela era suficientă!

Dar adevărata poantă avea să vină după meci. Se povestește că, la plecarea de pe stadion, ploua torențial. Autocarul Sportului urca mica pantă care duce din incinta arenei spre Șoseaua Ștefan cel Mare. Jucătorii erau încă sub impresia victoriei, iar Brini, uitându-se înapoi spre stadionul dinamoviștilor, ar fi exclamat, cu umorul său caracteristic: „Aoleu, acum trebuie să fim cu mare grijă, să ne uităm în spate, că ne lasă ăștia fără carnet!”

Avea și omul dreptatea lui. Să bați Dinamo în Groapă cu 5–0 era una. Să pleci apoi liniștit cu permisul de conducere în buzunar, alta! La urma urmei, în vremurile acelea, Ministerul de Interne se ocupa și de circulație. Iar Sportul tocmai circulase prin apărarea lui Dinamo fără să respecte nicio limită de viteză. Cinci goluri, zero milă și un autocar plin de fotbaliști care, măcar în glumă, aveau motive să verifice retrovizoarele!

Istoria Ligii Profesioniste de Fotbal amintește victoria drept unul dintre momentele emblematice ale generației Sportului Studențesc.

4 noiembrie 1987: Brini deschide poarta imposibilului!

Dacă ar trebui să alegem un singur moment care să-i păstreze numele în memoria suporterilor, acesta ar fi golul împotriva lui Brøndby. La 21 octombrie 1987, Sportul pierduse cu 0–3 în Danemarca, în turul al doilea al Cupei UEFA. Calificarea părea aproape imposibilă. Danezii aveau o echipă puternică, în care evoluau Peter Schmeichel și Brian Laudrup. La București, pe 4 noiembrie, Sportul trebuia să recupereze trei goluri. Iar primul care s-a ocupat de această problemă a fost tocmai fundașul stânga.

Ion Munteanu II a deschis scorul în primele minute ale partidei. Era semnalul că Sportul nu venise să joace un meci de consolare. Laurențiu Bozeșan a făcut 2–0, iar Constantin Pană a înscris pentru 3–0 în minutul 89. După prelungiri, calificarea s-a decis la loviturile de departajare. Gino Iorgulescu, Aurel Țicleanu și Bozeșan au transformat, iar Cristian Gheorghe a apărat toate cele trei execuții daneze. Sportul câștiga cu 3–0 pe teren și cu 3–0 la penalty-uri.

Peter Schmeichel, viitor campion european și câștigător al Ligii Campionilor, pleca din Regie eliminat. Probabil că danezii studiaseră cu atenție oamenii de atac ai Sportului. Numai că primul gol al returului îl marcase un fundaș. Există și aici o morală fotbalistică: la Sportul, dacă te concentrai numai asupra atacanților, riscai să primești gol de la cei care aveau, teoretic, alte atribuții. Gazeta Sporturilor a reconstituit această calificare istorică, una dintre cele mai spectaculoase seri ale fotbalului românesc de club.

Tricoul naționalei și întoarcerea la copiii și juniorii din Regie

Valoarea lui Ion Munteanu nu a rămas limitată la campionatul intern. A debutat la echipa națională pe 14 octombrie 1979, într-un meci cu Uniunea Sovietică. Evidența RomanianSoccer îi atribuie 23 de selecții la prima reprezentativă, între 1979 și 1984. A fost recunoașterea unui fundaș care își câștigase locul printre cei mai buni fotbaliști români ai perioadei.

După încheierea carierei de jucător, a lucrat și ca antrenor la centrul de copii și juniori al Sportului Studențesc. Era continuarea firească a drumului început cu ani în urmă. Omul care alergase pe flancul stâng al Regiei avea acum ocazia să transmită mai departe ceea ce învățase. Din păcate, povestea s-a încheiat mult prea devreme. Ion „Brini” Munteanu a murit la 24 martie 2006, la numai 50 de ani, iar dispariția sa a însemnat pierderea unuia dintre fotbaliștii reprezentativi ai generației de aur a Sportului Studențesc.

Brini Munteanu. Un nume pe care Regia nu trebuie să-l uite!

Au trecut decenii de la minunile europene ale Sportului. Unele nume au rămas permanent în atenția publicului, altele au fost rostite tot mai rar. Dar istoria unui club nu se construiește numai din vedetele afișelor. Se construiește și din fundașii care aleargă pentru colegi, din oamenii care țin o echipă în picioare, din golurile neașteptate și din fotbaliștii care dau totul fără să ceară zilnic o statuie la intrarea în stadion.

Ion Munteanu II a fost unul dintre acești oameni. A jucat într-o finală de Cupă, a făcut parte din generația care a câștigat Cupa Balcanică, a înfruntat Inter Milano, a devenit vicecampion al României și a înscris golul care a început spectaculoasa revenire cu Brøndby. Astăzi, când ACSS Sportul Studențesc București încearcă să ducă mai departe tradiția alb-negrilor, asemenea povești merită cunoscute de fiecare tânăr suporter.

Pentru că Sportul nu înseamnă numai Hagi, Sandu, Coraș sau Iorgulescu. Înseamnă și Munteanu II, Pană, Bozeșan, Cazan și toți ceilalți care au transformat Regia într-un loc în care se putea scrie istorie. Despre acea generație și oamenii săi merită recitită și povestea lui Marcel Coraș.

Brini nu mai este printre noi. Dar golul său din 4 noiembrie 1987 va rămâne acolo unde niciun adversar nu-l mai poate scoate: în memoria Sportului Studențesc. Și, dacă într-o zi cineva va întreba cine a început minunea cu Brøndby, răspunsul va fi simplu: un fundaș stânga. Îl chema Ion Munteanu II. Prietenii îi spuneau Brini...

Hai, Sportul! Sportul Studențesc nu poate muri!